Primaria Corni

 
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size

Istorie

            Teritoriul comunei Corni este aşezat în extremitatea vestică a judeţului Botoşani, pe partea stângă a râului Siret.

            Atestarea documentară este datată (1489) din timpul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, domn al Moldovei.

            Istoria satului Corni începe din vremuri îndepărtate, încă din paleolitic. Condiţiile naturale prielnice din zonă au determinat locuirea din vremuri străvechi, fapt atestat de numeroase urme de cultură materială şi spirituală descoperite în multe puncte şi aşezări arheologice începând din epoca pietrei şi până astăzi.

            Mărturiile existenţei populaţiei pe teritoriul satului Corni, din cele mai vechi timpuri, au fost adunate în colecţii muzeistice şcolare, parte din ele fiind preluate de Muzeul Judeţean Botoşani. Aceste colecţii cuprind urme arheologice corespunzătoare paleoliticului, neoliticului şi epoci bronzului, epocii fierului şi perioadei medievale.     Colecţia Şcolii nr.1 Corni cuprinde, în cadrul secţiei de arheologie, următoarele obiecte: resturi de faună fosilă pleistocenă (corn, defensă, omoplat), găsite în aluviunile Siretului; un corn fosilizat de bovid (găsit se pare, în punctul „Toloacă“ din apropierea vetrei satului, cu prilejul săpăturilor de modernizare a şoselei); piese de silex (nuclee, răzuitor, lame, burine, burin-gratoar, vârf retuşat, gratoare, găsite în punctele „În Văiugi“, „Lipoveni“ şi „Ţărnuica“; un vârf de săgeată de silex de formă triunghiular prelungă, cu baza dreaptă şi cu retuşe subparalele pe ambele feţe, găsit în punctul „Ţărnuica“; fragment topor de şist negru neşlefuit în secţiune rectangulară, găsit în punctul „În Văiugi“; un topor şlefuit de piatră cu gaură transversală, găsit în punctul „Ţărnuica“; două dălţi de silex mici, alburiu-vineţiu de formă rectangulară sau trapezoidală, şlefuită parţial, găsite în punctele „Corneţ“ şi „Ţarna Mare “; trei fusaiole de lut, găsite în punctele „Lipoveni“ şi „Dealul Viei“; un topor şlefuit de piatră cu gaură centrală pentru coadă, găsit în punctul „Lipoveni“, trei topoare de marnă, şlefuite, de formă trapezoidală, găsite în punctele „La nucăria lui Scutelnicu“ şi „La Corneţ“; pipe feudale, găsite în vatra satului, în punctul „După Livadă“, fragmente ceramice hallstattiene târzii, găsite în punctele „Corneţ“; şase toporaşe de silex de formă trapezoidală, în secţiune rectangulară, şlefuite total sau parţial (în rest cu urme de ciopliri), descoperite în punctele „În Văiugi“, „Corneţ“, „Ţarna Mare“.

            Pe teritoriul comunei s-au descoperit întâmplător patru monede, din care trei imperiale: un denar din timpul lui  Hadrian (117-138) şi două de bronz (din timpul lui Liciniu şi alta din perioada lui Constantin cel Mare (306-337). Cea de-a patra este bizantină, de bronz-follis de la Justin II de tip Bellinger (anii 570-571). Aceste monede, care au o valoare documentară deosebită, au stat până în anul 1975 în colecţia Şcolii nr. 1 Corni, după care au fost transferate la Muzeul Judeţean din Botoşani.

            Monedele mai sus prezentate au fost cercetate şi datate în anul 1970 la Muzeul de Antichităţi din Bucureşti. Urmare a descoperirilor făcute localitatea Corni, judeţul Botoşani a fost trecută pe harta nr. 10 (Romanitatea la nord de Dunăre) a Atlasului istorico-geografic al României, Editura Academiei Române,1996, la tezaure monetare bizantine.

            Urmele arheologice şi numismatice enumerate dovedesc şi argumentează continuitatea populaţiei locale în perioada stăpânirii romane din Dacia, menţinerea legăturilor cu lumea romană şi bizantină, precum şi continuitatea populaţiei autohtone în perioada migraţiei popoarelor.

            Ca şi în alte locuri din Moldova apare în lunca Siretului la locul numit astăzi „La Silişte“ prima aşezare răzăşească, care a stăpânit pământul în devălmăşie. Această aşezare, după toate probabilităţile, s-a întemeiat anterior perioadei lui Alexandru cel Bun.

            Din povestirile bătrânilor se spune că în acest loc era amplasat vechiul sat „Sălişte“, avea o biserică de lemn, cimitir, case şi o curte boierească, toate împrejmuite cu un gard de nuiele dublu, umplut cu pământ. Şi astăzi cetăţenii satului spun „La Ţântirim“ unei părţi din aşezarea „La Silişte“. Tot din spusele bătrânilor acest sat ar fi fost ars de tătari, iar multă lume şi-ar fi găsit moartea în noaptea de Paşte, când biserica de lemn a fost închisă şi incendiată de năvălitori. Populaţia care a scăpat cu viaţă s-a refugiat după dealul denumit astăzi „Dealul Crucii“, într-o poiană din pădurea de corni, unde exista un schit care mai târziu s-a transformat într-o mănăstire de călugări. Pe ruinele acestei mănăstiri în anul 1791 începe construcţia actualei biserici a satului Corni.

            La recensămintele populaţiei Moldovei efectuate în anii 1772 – 1773 şi 1774, de către Imperiul ţarist, apare în fişa de recensământ localitatea Cornul din ţinutul Botoşanilor, alcătuită din 24 de locuitori, şase case în care locuiau şase familii.

Pe harta manuscris întocmită de Hora von Otzellowitz la 1790, intitulată „Brouillon oder Original Aufname der funf Moldavichen Districten", foaia nr. 9 nord, sunt trecute localităţile Korny între dealurile Viei-Corneţ şi Costeşti în lunca Siretului în apropierea confluenţei Gârlei Morii cu râul Siret.

            Creşterea demografică determină dezvoltarea teritorială a vetrelor celor două sate vecine Corni şi Costeşti până la unirea lor, fapt petrecut în jurul anului 1800. Satul unit a luat numele satului mai mare şi pe care l-a dorit proprietarul moşiei, adică Corni.

            Satul Corni apare pe harta rusă privind Ţările Române întocmită în 1835 cu 69 familii şi 345 de locuitori. De asemenea, apare în toate cartografiile realizate în prima jumătate a secolului al XIX-lea (1820,1832,1838,1845 şi 1851) şi la recensământul efectuat în anii 1859-1860.

            La 25 iunie 1874, Constantin Cananău vinde moşia Corni, cu 70.000 galbeni austrieci Anei de Balş Dumbrăveni.

În anul 1888 proprietară a moşiei din Corni era Catinca (Catiţa) Leon Ghica, născută Balş.

Anul 1888 este cunoscut în istoria României ca anul unor puternice mişcări sociale ale ţărănimii de la sate. Exploatarea, lipsa de pământ şi de inventar agricol i-a împins la luptă pentru dreptate socială şi pământ  pe ţăranii din Corni.

Bărbaţii din satele Corni şi Sarafineşti şi-au adus din plin contribuţia în timpul primului război mondial, în luptele de la Marăşti, Mărăşesti şi Oituz. Pe placa de marmură a monumentului din faţa localului vechi al Şcolii nr. 1 Corni, ridicat în anul 1930 stă scris numele a 104 eroi, căpitan Petru Bulgaru, fost învăţător al şcolii, un sublocotenent, un caporal şi 101 soldaţi din satele Corni şi Sarafineşti.

            În timpul celui de-al doilea război mondial au fost numeroşi combatanţi din comuna Corni. Numărul celor care au participat şi au căzut în război a fost mult mai mare faţă de primul război mondial. Mulţi dintre participanţi s-au acoperit de glorie pe front. Din păcate, comuna nu dispune de un monument care să cinstească memoria lor.

În cadrul judeţului Botoşani, comuna Corni este considerată printre cele mai importante centre de rezistenţă anticomunistă.

            Toponimul „Corni“ vine de la arbustul „corn“ (cornus mas) care predomina printre esenţele ce alcătuiau pădurea de pe actualul teritoriu al satului. Conform legendei, locuitorii care au scăpat atacului şi incendiului provocat de tătari s-au refugiat după Dealul Crucii, într-o poiană din pădurea de corni, unde exista un schit care mai târziu s-a transformat într-o mănăstire de călugări. Noul sat şi-a luat numele de Corni şi şi-a extins vatra de locuire prin defrişarea pădurii de corni.